Despre noi

Studiile geotehnice elaborate de specialiștii noștri sunt bazate pe o analiză complexă a condițiilor îndeplinite de terenul de fundare și a capacității acestuia de a prelua, în condiții de siguranță, încărcările transmise de un obiectiv.

Realizăm studii geotehnice pentru:

Toate tipurile de construcții

(civile, industriale, agricole)

Lucrări de infrastructură

(drumuri și poduri)

GEOSOND Iași

Suntem o companie înființată în anul 2017 cu scopul de a furniza servicii profesioniste de proiectare geotehnică atât în cadrul unor proiecte simple cât și complexe, finanțate atât din fondurile proprii ale beneficiarilor privați, instituțiilor publice cât și prin intermediul instrumentelor de sprijin financiar nerambursabil ale Uniunii Europene.

Rezultatele bune obținute de GEOSOND IASI au la bază experiența specialiștilor din companie și pe cea a colaboratorilor societății – experți tehnici atestați în domeniul Ingineriei Geotehnice, verificatori de specialitate Af și laboratoare geotehnice atestate.

GEOSOND IAȘI oferă soluții viabile și rezonabile din punct de vedere al costurilor, raportate la calitatea serviciilor oferite. Parteneriatele încheiate de GEOSOND IAȘI cu unitățile de profil acreditate din domeniu permit realizarea unei game foarte mari de investigații geotehnice posibile, oferind certitudinea obținerii rezultatelor tehnico-economice corecte, precum și adoptarea de soluții eficiente pe termen scurt și lung.

Abordăm fiecare proiect cu eficiență și profesionalism și propunem un parteneriat pe termen lung cu fiecare din clienții noștri. Pentru că orice proiect reprezintă o provocare care ne îmbogățește experiența și ne formează ca specialiști, ne respectăm angajamentul asumat față de parteneri şi îl implementăm în cele mai bune condiții. Viziunea noastră asupra proiectelor are ca fundament un echilibru perfect între investiție și eficiență tehnică, primind un plus de valoare prin utilizarea de soluții moderne.

Propunem soluții de fundare adaptate pe toate tipurile de terenuri, luând în considerare particularitățile investiției și oferind soluția optimă pentru materializarea ideii fiecărui beneficiar.
Folosim echipamente de forat de ultimă generație, capabile să avanseze în terenuri coezive până la adâncimi medii de 10—14 m.

Servicii complete de geotehnică

9

Folosim echipamente profesionale la standardele actuale

9

Realizăm studii geotehnice în toată țara

9

Oferim cel mai bun raport calitate/preț

ani de experiență în domeniu

proiecte finalizate

Un proiect de succes începe cu un studiu bine făcut.

Contactează-ne

10 + 14 =

GEOSOND IAŞI SRL

0747/213.959 și 0742/838.940

geosondiasi@gmail.com